EUR-Lex Acces la dreptul Uniunii Europene

Înapoi la prima pagină EUR-Lex

Acest document este un extras de pe site-ul EUR-Lex

Document 32017D0014(01)

Decizia (UE) 2017/1360 a Băncii Centrale Europene din 18 mai 2017 de modificare a Deciziei BCE/2014/40 privind punerea în aplicare a celui de al treilea program de achiziționare de obligațiuni garantate (BCE/2017/14)

JO L 190, 21.7.2017, p. 22-23 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Statutul juridic al documentului care nu mai este în vigoare, Data încetării: 15/02/2020; abrogare implicită prin 32020D0187

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2017/1360/oj

21.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 190/22


DECIZIA (UE) 2017/1360 A BĂNCII CENTRALE EUROPENE

din 18 mai 2017

de modificare a Deciziei BCE/2014/40 privind punerea în aplicare a celui de al treilea program de achiziționare de obligațiuni garantate (BCE/2017/14)

CONSILIUL GUVERNATORILOR BĂNCII CENTRALE EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 127 alineatul (2) prima liniuță,

având în vedere Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene, în special articolul 12.1 al doilea paragraf, coroborat cu articolul 3.1 prima liniuță, și articolul 18.1,

întrucât:

(1)

Decizia BCE/2014/40 (1) a instituit al treilea program de achiziționare de obligațiuni garantate (third covered bond purchase programme) (denumit în continuare „CBPP3”). CBPP3 face parte, împreună cu programul de achiziționare de titluri garantate cu active (asset-backed securities purchase programme), cu programul de achiziționare de active de către sectorul public de pe piețele secundare (secondary markets public sector asset purchase programme) și cu programul de achiziționare de obligațiuni emise de sectorul corporativ (corporate sector purchase programme), din programul extins de achiziționare de active (asset purchase programme – APP). APP este menit să contribuie la transmiterea politicii monetare, să faciliteze furnizarea de credite către economia zonei euro, să relaxeze condițiile de creditare ale gospodăriilor și ale firmelor și să contribuie la revenirea ratelor inflației la niveluri mai mici, dar apropiate, de 2 % pe termen mediu, în conformitate cu obiectivul principal al Băncii Centrale Europene (BCE) de menținere a stabilității prețurilor.

(2)

Realizarea unei politici monetare unice, inclusiv prin intermediul APP, implică definirea mijloacelor, instrumentelor și procedurilor utilizate de Eurosistem pentru punerea în aplicare a acestei politici în mod uniform în statele membre a căror monedă este euro.

(3)

Consiliul guvernatorilor a decis la 22 martie 2017 să detalieze normele aplicabile emitenților de obligațiuni garantate care sunt entități de lichidare, pentru a asigura tratamentul consecvent al acestora în politica monetară a Eurosistemului prin intermediul APP.

(4)

Prin urmare, Decizia BCE/2014/40 ar trebui modificată în mod corespunzător,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Modificare

La articolul 2 din Decizia BCE/2014/40 se adaugă următorul punct 8:

„8.

Emitentul obligațiunilor garantate nu este o entitate publică sau privată care: (a) are ca obiectiv principal cesionarea treptată a activelor sale și încetarea activității; sau (b) este o entitate de gestionare a activelor sau de cesionare instituită pentru a sprijini restructurarea și/sau rezoluția sectorului financiar, inclusiv vehicule de gestionare a activelor care rezultă dintr-o măsură de rezoluție sub forma aplicării unui instrument de separare a activelor în conformitate cu articolul 26 din Regulamentul (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (*1) sau cu legislația națională de punere în aplicare a articolului 42 din Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului (*2).

Articolul 2

Intrare în vigoare

Prezenta decizie intră în vigoare la 21 iulie 2017.

Adoptată la Frankfurt pe Main, 18 mai 2017.

Pentru Consiliul guvernatorilor BCE

Președintele BCE

Mario DRAGHI


(1)  Decizia BCE/2014/40 din 15 octombrie 2014 privind punerea în aplicare a celui de al treilea program de achiziționare de obligațiuni garantate (JO L 335, 22.11.2014, p. 22).


Sus