13.2.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 31/1

1.1

Un sistem financiar eficient și bine integrat este important pentru o bună și eficientă transmitere a politicii monetare în întreaga zonă euro. Deși se aplică la toate segmentele sistemului financiar, acest lucru prezintă o importanță specială pentru segmentul de piață direct relevant în aplicarea politicii monetare și anume, pentru piața monetară. Piața europeană a valorilor mobiliare pe termen scurt este cel mai puțin integrat segment al pieței monetare din UE. Din acest motiv, BCE urmărește cu atenție inițiativele de reglementare, precum și inițiativele comandate de piață, care au ca scop integrarea, dezvoltarea și transparența piețelor valorilor mobiliare pe termen scurt din Europa (4).

1.2

Aplicarea și interpretarea uniformă a legislației UE este o dimensiune hotărâtoare pentru construirea pieței interne în domeniul serviciilor financiare. În acest context, alegerea directivei ca instrument juridic pentru obținerea acestei aplicări uniforme, în acest caz pare a contrazice scopul măsurilor de punere în aplicare a Directivei privind OPCVM, respectiv acela de a clarifica definițiile pentru „a asigura aplicarea uniformă a acestei directive pe tot cuprinsul Comunității“ (5), „ajungerea la un numitor comun în ceea ce privește problema dacă anumite active sunt eligibile pentru investire conform Directivei privind OPCVM“, „limitarea potențialelor interpretări contradictorii ale Directivei privind OPCVM“ și „îmbunătățirea siguranței juridice și favorizarea unei interpretări mai coerente a Directivei privind OPCVM“ (6). Actuala aplicare neuniformă a unor principii generale cuprinse în Directiva privind OPCVM (de exemplu, în privința regulilor de eligibilitate a instrumentelor de piața monetară) ar putea fi remediată într-un mod mai adecvat printr-o dispoziție de aplicare propusă în forma unui regulament cuprinzând prevederi detaliate direct aplicabile pentru toate OPCVM.

2.1

În primul rând, în privința cerințelor de divulgare și a celor privind informațiile, directiva propusă introduce diverse cerințe în funcție de natura juridică a emitentului. De exemplu, pentru instrumentele de piață monetară emise de societățile supuse supravegherii prudențiale (7), informațiile pot fi limitate la informații fie privind emitentul sau programul de emisiune, fie privind situația juridică sau financiară a emitentului anterioară emisiunii instrumentului de piață monetară (8). În timp ce, pentru societățile nefinanciare (9), cerințele includ informații despre emisiune sau programul de emisiune, precum și despre situația juridică și financiară a emitentului. Comisia precizează că această diferențiere ia în considerare faptul că, „de exemplu, anumite certificate de depozit cu greu ar putea să îndeplinească criteriile prevăzute de articolul 5 alineatul (2)“ din directiva propusă. În general, BCE consideră că pentru buna și eficienta funcționare a pieței, este important să fie accesibile pentru participanții pe piață atât informații adecvate și standardizate, cât și statistici standardizate. Din acest motiv, se recomandă adoptarea aceluiași mod de exprimare în redactarea articolului 5 alineatul (3) litera (a), ca și pentru articolul 5 alineatul (2) litera (a) din directiva propusă.

2.2

În al doilea rând, includerea instrumetelor de piață monetară emise de autoritățile locale sau regionale ale statelor membre (sau, în cazul unui stat membru care este un stat federal, un membru al federației) care nu sunt garantate de un stat membru în articolul 5 alineatul (2) („alți“ emitenți), în loc de articolul 5 alineatul (4) din directiva propusă (anume, alături de alte instituții publice din statele membre), ar putea implica o reconsiderare. Autoritățile locale, regionale sau federale din UE în general se bucură de sprijinul financiar din partea respectivelor state membre, precum și de un statut special în conformitate cu legile naționale privind insolvența. Mai mult, problema dacă obligațiile autorităților locale, regionale sau federale din UE sunt garantate formal de către statele lor membre ar putea ridica probleme complexe în anumite cazuri și ar putea ca din acest motiv să nu poată oferi o bază corespunzătoare pentru diferențierea între instrumentele garantate sau negarantate. Se poate lua în considerare și aplicarea aceluiași regim tuturor autorităților regionale, locale și (în privința Directivei privind OPCVM) federale ale statelor membre, atât în cadrul Directivei privind OPCVM (prima liniuță a articolului 19 alieantul (1) litera (h)) de „Nivel 1“, cât și în privința Directivei 2003/71/CE privind prospectul (10). Argumente similare se pot aduce cu privire la organismele publice internaționale. Astfel, Comisia ar putea lua în considerare modificarea articolului 5 alineatul (2) din directiva propusă prin eliminarea prevederilor privind autoritățile locale, regionale și federale din statele membre, precum și organismele publice internaționale, pentru a acorda un tratament egal tuturor entităților publice de acest fel.

2.3

În al treilea rând, articolul 5 alineatul (3) litera (c) din directiva propusă se referă la nevoia unor statistici fiabile privind emisiunea sau programul de emisiune „sau a altor date care permit o evaluare corespunzătoare a riscurilor de credit legate de investirea în astfel de instrumente“. În acest sens, trebuie observat că existența unor statistici fiabile și existența altor date care să permită o evaluare corespunzătoare a riscurilor de credit sunt două caracteristici distincte și dezirabile ale pieței, care se suprapun doar parțial. Din acest motiv, cele două nu trebuie socotite ca fiind echivalente. În plus, acest criteriu este în parte redundant dacă este coroborat cu articolul 5 alineatul (1) litera (b) care deja prevede că, pentru instrumentele financiare prevăzute în articolul 19 alineatul (1) litera (h) din Directiva privind OPCVM, ar trebui să fie disponibile informații care să permită „o evaluare corespunzătoare a riscurilor de credit legate de investirea în astfel de instrumente“. De aceea, trimiterea la „sau a altor date care permit o evaluare corespunzătoare a riscurilor de credit în legătură cu investirea în astfel de instrumente“ din articolul 5 alineatul (3) litera (c) din directiva propusă ar trebui eliminată.

2.4

În al patrulea rând, trimiterea la „controlul informațiilor“ de către „un terț calificat corespunzător“ din articolul 5 alineatul (2) litera (c) din directiva propusă dă naștere câtorva dificultăți în interpretare. În notele explicative anterioare (11), Comisia a menționat că intermediarii, auditorii, organismele publice sau alte structuri de piață ar putea fi eligibile în măsura în care nu sunt supuse instrucțiunilor emitentului. Conform Comisiei, scopul acestui criteriu este asigurarea că informațiile privind instrumentele emise de persoanele juridice — având în vedere în mod special faptul că aceste entități nu sunt supravegheate sau reglementare — sunt fiabile și supuse unei cercetări calificate. Cu toate acestea, propunerea Comisiei permite o oarecare flexibilitate în modalitatea în care poate fi întreprins acest lucru și nu impune o structură anume. Nu s-a clarificat cine ar trebui ca în cele din urmă să decidă asupra „caracterului corespunzător“ al terțului. În plus, articolul 5 alineatul (2) litera (c) din directiva propusă prevede că atât emisiunea sau programul de emisiune, cât și situația juridică și financiară a emitentului fac obiectul controlului de informații. Cu toate acestea, în funcție de natura terțului, entitatea care face controlul nu va „controla“ neapărat ambele elemente menționate. De exemplu, un auditor va controla situația financiară a emitentului, dar nu și programul. Ne îndoim că firmele de avocatură și intermediarii ar putea fi considerați ca fiind controlori ai informațiilor financiare. Mai mult, o entitate publică ar putea controla programul, dar nu neapărat și situația financiară a emitentului. În cele din urmă, introducerea în directiva propusă a unor mecanisme nespecificate de control a informațiilor de către „un terț calificat corespunzător“ (12) pare a apropia cerințele privind informațiile în legătură cu instrumentele de piață monetară de cele aplicate prospectelor formale. În acest sens, trebuie subliniat că cerințele privind prospectul par a fi menționate în mod exhaustiv de către Directiva privind prospectul, potrivit căreia instrumentele de piață monetară sunt excluse din definiția valorilor mobiliare (13).

2.5

În mod evident, libertatea de a hotărî lăsată statelor membre în privința aplicării acestui criteriu contrazice obiectivul acestor măsuri de punere în aplicare, care este acela de a oferi mai multă siguranță juridică și a asigura o aplicare uniformă. Din acest motiv, dacă nu este posibilă clarificarea sensului acestei prevederi, care pare a fi problematic în lumina diferitelor situații posibil acoperite, se sugerează abandonarea acestui criteriu întrutotul.

2.6

În al cincilea rând, articolul 5 alineatul (4) din directiva propusă prevede că, în privința tuturor instrumentelor de piață monetară prevăzute la prima liniuță a articolului 19 alineatul (1) litera (h) din Directiva privind OPCVM (cu excepția celor menționate în alineatul 2 al acestui articol), informațiile corespunzătoare vor consta în informații privind emisiunea sau programul de emisiune sau privind situația juridică și financiară a emitentului anterioară emisiunii instrumentului de piață monetară. În privința emitenților, prima liniuță a articolului 19 alineatul (1) litera (h) din Directiva privind OPCVM menționează în special statele care nu sunt membre, UE, Banca Europeană de Investiții, BCE și băncile centrale ale statelor membre. Această prevedere propusă s-ar aplica astfel investițiilor de către organismele de plasament colectiv în anumite instrumente emise de băncile centrale și folosite în aplicarea politicii monetare (14). Având în vedere faptul că, în cazul băncilor centrale, informațiile privind situația juridică și financiară a emitentului nu ar avea directă relevanță pentru investitorii OPCVM și, de asemenea, având în vedere prerogativele Eurosistemului cu privire la condițiile de emisiune a unor astfel de instrumente (15), BCE propune modificarea articolului 5 alineatul (4) din directiva propusă astfel încât să excepteze de la aplicarea acelui alineat toate instrumentele de piață monetară emise fie de BCE, fie de o bancă centrală a unui stat membru.

2.7

În cele din urmă, articolul 3 alineatul (2) din directiva propusă de Comisie definește instrumentele de piață monetară ca fiind instrumente tranzacționate în mod normal pe piața monetară care îndeplinesc unul din următoarele criterii: (i) au o scadență la emitere de maximum 397 de zile; sau (ii) au o scadență reziduală de maximum 397 de zile; sau (iii) suferă ajustări periodice ale randamentului în concordanță cu condițiile pieței monetare, cel puțin o dată la 397 de zile; sau (iv) profilul de risc al acestora corespunde cu cel al instrumentelor financiare care au o scadență de maximum 397 de zile sau care sunt supuse ajustării randamentului menționată la punctul (iii). Atenția Comisiei se îndreaptă asupra faptului că această definiție nu este în concordanță cu definiția instrumentelor de piață monetară din Regulamentul BCE/2001/13 (16), care se referă la o scadență reziduală mai mică sau egală cu un an, sau la ajustările periodice ale randamentului, în concordanță cu condițiile de pe piața monetară, cel puțin o dată la 12 luni. BCE este conștientă că perioada de 397 de zile propusă este rezultatul unei propuneri a CESR ca scadența de 12 luni să fie prelungită la 397 de zile astfel încât să includă riscul de întârzire în decontare care poate determina o neexecutare în caz de întârziere în decontarea instrumentului (17). Se sugerează revenirea la soluția propusă de Comisie în versiunile anterioare ale directivei propuse, care fixau scadența la o perioadă de un an „fără a aduce atingere nici unei întârzieri suplimentare în decontare așa cum se prevede în emisiune sau în programul de emisiune“.